Pielea are nevoie de întreținere deosebită în timpul anotimpului rece. Îngrijirea tenului pe timp de iarnă diferă, deoarece aceasta tinde să se usuce mai ușor și mai rapid, necesitând astfel o îngrijire sporită. Pe lângă frigul de afară, aerul încălzit din interior nu este nici el prea bine tolerat, iar acest fapt se explică simplu – căldura generată artificial elimină umezeala din aer, dăunând suplimentar pielii. Cu aceleaşi neplăceri se confruntă atât femeile, cât şi bărbaţii.

Cele mai afectate sunt persoanele posesoare de ten uscat, cele cu tenul sensibil, precum și cele care suferă de rozacee, acnee, ihtioza sau dermatită atopică. De asemenea, este important de ştiut că în acest sezon se poate schimba tipul de piele: tenul gras devine normal, tenul normal poate deveni sensibil, iar tenul uscat se deshidratează şi mai mult, astfel suprauscându-se. Bulversant, nu?

Dereglările care apar în sezonul rece la nivel cutanat sunt cauzate de sinteza necorespunzătoare a lipidelor, care constituie bariera de protecţie a epidermei. Glandele sebacee ale pielii produc o peliculă de grăsime ușor acidă, care se menține pe piele și acționează ca o barieră protectoare. Această peliculă păstrează în interior hidratarea, iar în exterior respinge bacteriile. La temperaturi joase, glandele sebacee produc mai puțină grăsime, iar protecția împotriva deshidratării scade, rezultatul fiind o piele mult mai uscată. 

Pielea devine lipsită de elasticitate şi tonicitate, se creează disconfort, care se traduce adesea prin prurit (senzație de mâncărime) şi are un aspect tern, fără strălucire. Se pot dezvolta probleme precum roșeața sau chiar inflamații. Pielea este fragilă şi predispusă iritaţiilor. Privită îndeaproape, se pot observa descuamări mai ales pe pomeţi şi aripile nasului – desprinderea neregulată a celulelor moarte şi uscate din stratul superficial al tegumentelor. Anume țesuturile acestea, simplu balast, reprezintă o nouă verigă în lanțul problemelor de sezon, deoarece blochează trecerea produselor hidratante spre straturile ce au nevoie de umectanți. Așadar, deshidratarea se agravează… aici intervin produsele destinate special pentru înlăturarea dilemelor specific sezonului rece. Compania cosmetică Viorica a conceput o gamă de îngrijire a tenului pet imp de iarnă, cu acțiuni concret țintite și efect sinergetic (curățare delicată, hidratare eficientă, emoliere profundă și nutriție completă).


Exfoliant delicat, cu microgranule din ulei de jojoba
și unt de karite


În sezonul rece sunt interzise procedurile dure, orice scrub sau peeling cu efect puternic decad din rutina de îngrijire, însă exfolierea este necesară pentru a evita blocarea porilor și pentru a deschide calea produselor hidratante și nutritive. Cheia succesului este intensitatea potrivită. Produsul de exfoliere din gama Nordica de la Viorica acționează delicat și hidratează imediat, datorită ingredientelor de origine naturală și compoziției fine.


Cremă de zi protectoare, cu ulei de cocos și lecitină vegetală


În timpul zilei, pielea trece prin câteva extreme. De la ger, vânt aspru și umiditate la aer încălzit în încăperi, uscat. Pentru a restabili și fortifica bariera naturală a pielii, este necesară crema de zi. Lecitina vegetală corectează secreția fosfolipidelor necesare, în timp ce uleiul de cocos emoliază și hidratează, prevenind descuamările inestetice și crăpăturile dureroase.


Cremă de noapte reparatoare, cu acid hialuronic vegetal
și ulei de cocos


În timpul nopții pielea ia o pauză de la factorii externi, folosind timpul pentru procese reparatorii și regenerare. Pentru a le stimula, ai nevoie de o cremă de noapte ce-I va oferi tenului tău materialele necesare, dar și un pic de ajutor. Acidul hialuronic vegetal este un component unic, extras din semințe de tamarind, el hidratează și menține apa în tegumente, netezește pielea și îi crește elasticitatea.


Masca facial extranutritivă



Pentru momentele când simți că pielea are nevoie de o doză în plus de răsfăț, se potrivește o mască facială super cremoasă, cu o textură bogată. Aceasta se topește pe piele, aducând un aport considerabil de ingrediente nutritive și emoliente, atât de importante în perioada rece a anului, pentru a dezvălui un ten radiant, elastic și uniform.


Colecția Nordica este un exemplu minunat de acțiune sinergetică a mai multor componente absolut necesare pentru o îngrijire complexă, adecvată sezonului. Problemele ce apar odată cu schimbarea condițiilor meteorologice sunt strâns intercalate, fiecare reiese din alta și toate se potențează reciproc, formând un cerc vicios pe care doar o abordare metodică îl poate rupe. Dacă îți dorești un ten luminos, proaspăt și sănătos chiar și iarna, cu siguranță te vei îndrăgosti de această colecție de produse pentru îngrijire. Nu ezita să o încerci!

Încearcă și tu noua colecție Viorica Nordica